ROMÂNIA PIERDE ȘI ULTIMUL MECI DE LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL UNDER-21

ROMÂNIA PIERDE ȘI ULTIMUL MECI DE LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL UNDER-21
România a fost eliminată de la Campionatului European de fotbal Under-21
Selecţionata României a fost învinsă de Slovacia cu scorul de 2-1 (1-0 la pauză), marţi seara, la Bratislava, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de Fotbal Under-21 din Slovacia.
În minutul 11, gazdele au deschis scorul în urma unei faze fixe, când Rigo a executat o lovitură liberă din stânga, iar fundaşul Adam Obert a reluat cu călcâiul din 6 metri.
Suslov a făcut 2-0 pentru Slovacia în minutul 57, cu un şut la colţ de la 25 de metri.
România reuşit să reducă din diferenţă în minutul 67, la singurul ei șut pe poartă. Umit Akdag a marcat cu un șut sub transversală după un dribling scurt, în urma unui corner executat de Rareş Ilie.
Elevii antrenați de Daniel Pancu au fost dominați copios de adversari, raportul șuturilor pe poartă fiind de 9 la 1 pentru slovaci. Gazdele au mai avut alte 9 șuturi pe lângă poartă, față de două ale României.
România a fost eliminitată de la Campionatului European de fotbal Under-21 fără vreun punct, după ce a pierdut la limită și primele două partide, 0-1 cu Italia și 1-2 cu Spania.
Citește și:
- 17:58 - Tenis: Sorana Cîrstea, eliminată în semifinale la Roma
- 16:11 - Show istoric la finala Mondialului de fotbal. Madonna, Shakira și BTS vor urca pe scena stadionului MetLife din New Jersey
- 12:32 - „Mister Double” Chivu, elogiat de presa italiană după sezonul de vis cu Inter
- 11:07 - Ioan Varga vrea să-l readucă pe Edi Iordănescu la CFR Cluj
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News













