Amenzi de peste 20.000 date de polițiștii brașoveni în 24 de ore

Amenzi de peste 20.000 date de polițiștii brașoveni în 24 de ore
Polițiștii au verificat 132 de societăți comerciale
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Braşov, au fost desfăşurate acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun situate pe raza întregului judeţ Braşov.
Scopul vizat al acestor acţiuni l-a constituit prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2.
La activităţile organizate în sistem integrat, au participat polițiști din cadrul I.P.J. Braşov, jandarmi și polițiști locali, care au verificat 132 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, au legitimat aproximativ 1.200 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă şi au verificat peste 250 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 151 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 136 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 11 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 pentru fapte de natură economică.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 20.000 lei.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
Respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!
Sursa: Realitatea de Brasov
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:50 - O insulă de lux din Grecia evaluată la 8 milioane de euro a ajuns să coste cât un apartament
- 16:46 - În jur de 50 de cupluri LGBT cer României recunoașterea căsătoriilor încheiate în alte state UE
- 16:25 - Adolescent, victima unor abuzuri cumplite. Mama este acuzată că l-a bătut, l-a înfometat și l-a obligat să doarmă afară
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














