Premierul Marcel Ciolacu și-a numit echipa de consilieri

Premierul Marcel Ciolacu și-a numit echipa de consilieri
O serie de consilieri ai fostului premier PNL Nicolae Ciucă au fost eliberați din funcții, la fel și secretarii de stat ai UDMR
Premierul Marcel Ciolacu și-a numit echipa de consilieri, schimbările fiind oficializate prin deciziile publicate, luni seară, în Monitorul Oficial. În paralel, o serie de consilieri ai fostului premier PNL Nicolae Ciucă au fost eliberați din funcții, la fel și secretarii de stat ai UDMR, după ce uniunea a părăsit coaliția de guvernare.
Astfel, au fost numiţi în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului: Florin-Marian Spătaru, Ruxandra Ivan, Nicolae Comănescu, Victoria Stoiciu, Carmen Orban, Minel Ivaşcu, Andrei-Ion Ungar, Mihaiela Frăsineanu, Eugen Constantin.
Florin Spătaru a fost ministru al economiei în Guvernul Ciucă.
Gabriela-Otilia Romaşcanu a fost numită în funcţia de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.
Prin alte decizii, premierul i-a numit în funcţia de consilier onorific al prim-ministrului pe Victor Negrescu şi pe Bogdan Mazuru, care va fi reprezentant special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei şi combaterea antisemitismului şi a xenofobiei.
CONSILIERII LUI CIUCĂ AU FOST ELIBERAȚI DIN FUNCȚII, LA FEL SECRETARII DE STAT UDMR
Potrivit deciziilor publicate luni în Monitorul Oficial, au fost eliberaţi din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului: Mara Mareş, Iulian Chifu şi Valentin-Sorin Costreie.
Totodată, premierul a dispus constatarea încetării exercitării funcţiei de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului Kelemen Hunor a următorilor: Annamaria Bogya şi Mihaela-Ioana Kaitor.
Citește și:
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:16 - Călin Georgescu, despre moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan: „Felicitări, a fost un prim pas spre reconciliere națională”
- 21:47 - George Simion, surprins de echipamentele militare fabricate în România: „Aici ar trebui să meargă banii, nu spre Rheinmetall”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














