Noi miniștri la Muncă și Familie. Klaus Iohannis a semnat DECRETELE

Noi miniștri la Muncă și Familie. Klaus Iohannis a semnat DECRETELE
Simona Bucura Oprescu şi Natalia Intotero au fost votate de conducerea PSD pentru a fi propuse să conducă Ministerul Muncii şi Ministerul Familiei
Noi miniștri la Muncă și Familie, după demisiile în scandalul azilelor groazei. Simona Bucura Oprescu şi Natalia Intotero au fost votate de conducerea PSD pentru a fi propuse să conducă Ministerul Muncii şi Ministerul Familiei.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 19 iulie 2023, următoarele decrete:
- Decret prin care se numește în funcția de membru al Guvernului doamna Simona Bucura-Oprescu, ministrul muncii și solidarității sociale;
- Decret prin care se numește în funcția de membru al Guvernului doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse.
Natalia Intotero, cu o vastă experiență politică, a fost ministru pentru Românii de pretutindeni în Guvernul Dăncilă și secretar de stat în Ministerul de Externe în timpul guvernării Ponta. Deține în prezent al treilea mandat de parlamentar din partea PSD și este președinta Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor.
Simona Bucura-Oprescu, care conduce Comisia pentru administraţie publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor, a fost aleasă parlamentar de Argeş pe listele PSD în 2012, 2016 și 2020. Numele său a fost luat în considerare pentru Ministerul Muncii și la precedenta rotativă guvernamentală din iunie.
Citește și:
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:16 - Călin Georgescu, despre moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan: „Felicitări, a fost un prim pas spre reconciliere națională”
- 21:47 - George Simion, surprins de echipamentele militare fabricate în România: „Aici ar trebui să meargă banii, nu spre Rheinmetall”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














