Nicușor Dan, prezent la summitul european de la Erevan

Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan va participa, în perioada 3–4 mai, la cea de-a opta reuniune a Comunitatea Politică Europeană, organizată în Armenia, sub tema „unitate și stabilitate în Europa”.
"Reuniunea de la Erevan se desfășoară sub egida temei „Construind împreună viitorul: unitate și stabilitate în Europa” și continuă tradiția organizării în alternanță a Summiturilor între state membre UE și state partenere, Armenia asumând la această iterație rolul de gazdă", a anunțat, sâmbătă, Administrația Prezidențială.
Co-prezidarea mesei rotunde privind reziliența democratică
Președintele Nicușor Dan va co-prezida, alături de președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, masa rotundă dedicată temei „Reziliență democratică și amenințări hibride". Dezbaterile vor acoperi guvernanța democratică, combaterea dezinformării și a manipulării informaționale, securitatea cibernetică, apărarea, educația și monitorizarea evoluțiilor tehnologice, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale.
În cadrul acestui format, Președintele României va susține necesitatea unei abordări mai coordonate la nivel european, a unor instituții puternice și transparente și a unor măsuri preventive eficiente împotriva dezinformării și interferențelor externe, cu scopul de a preveni ca vulnerabilitățile actuale să devină riscuri structurale pe termen lung.
Sprijinul pentru Republica Moldova
La Erevan, Președintele României va lua parte și la o nouă reuniune a Grupului de Coordonare (Core Group) pentru Republica Moldova, mecanism multilateral informal de susținere a securității și rezilienței acesteia. Înființat în 2024 la inițiativa comună a României și Franței, grupul urmărește consolidarea coerenței sprijinului internațional acordat Republicii Moldova.
Securitatea energetică regională
Președintele Nicușor Dan va găzdui, în marja Summitului, o discuție informală privind impactul Coridorului Vertical de Gaze asupra securității energetice regionale, la care vor participa o serie de lideri regionali. Evenimentul va oferi un cadru de dialog privind rolul strategic al proiectului în diversificarea surselor de aprovizionare, consolidarea rutelor de tranzit și creșterea rezilienței energetice a regiunii, priorități de maximă importanță în contextul geopolitic actual.
Coaliția Europeană Împotriva Drogurilor (ECAD)
Președintele României va participa, de asemenea, la o reuniune a Coaliției Europene Împotriva Drogurilor (ECAD), inițiativă lansată de Franța și Italia, la care România a aderat de la bun început, în marja Summitului CPE de la Copenhaga din 2 octombrie 2025. Reuniunea de la Erevan vizează operaționalizarea obiectivelor coaliției, cu discuții axate pe combaterea traficului maritim și portuar de droguri, contracararea fluxurilor financiare ilicite, a spălării banilor și a corupției, reducerea traficului de droguri sintetice în Europa și adoptarea unei abordări integrate, care să includă și dimensiunea sănătății publice.
Citește și:
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:16 - Călin Georgescu, despre moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan: „Felicitări, a fost un prim pas spre reconciliere națională”
- 21:47 - George Simion, surprins de echipamentele militare fabricate în România: „Aici ar trebui să meargă banii, nu spre Rheinmetall”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














