LEGEA DROGURILOR LA VOLAN, VOTATĂ ÎN SENAT: ÎNCHISOARE CHIAR ȘI FĂRĂ A FI SUB INFLUENȚĂ

LEGEA DROGURILOR LA VOLAN, VOTATĂ ÎN SENAT: ÎNCHISOARE CHIAR ȘI FĂRĂ A FI SUB INFLUENȚĂ
Senatul a adoptat luni un proiect de lege controversat care prevede închisoare de la 1 la 5 ani pentru șoferii în sângele cărora sunt depistate substanțe interzise, indiferent dacă se aflau sau nu sub influența acestora în momentul condusului.
Senatul a adoptat luni un proiect de lege controversat care prevede închisoare de la 1 la 5 ani pentru șoferii în sângele cărora sunt depistate substanțe interzise, indiferent dacă se aflau sau nu sub influența acestora în momentul condusului. Inițiativa a fost criticată dur de experți, judecători, ONG-uri și de peste 86.000 de cetățeni care au semnat o petiție împotriva acestui text legislativ.
Proiectul, inițiat de parlamentari PSD și PNL, elimină din Codul penal sintagma „sub influența” și introduce o nouă formulare: simpla prezență a substanțelor interzise în sânge va fi suficientă pentru a declanșa un dosar penal și a atrage pedeapsa cu închisoarea. Camera Deputaților este for decizional.
În forma actuală, legea prevede: „Conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are în sânge droguri sau alte substanțe cu efecte psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.”
Vlad Zaha, criminolog specializat în politici publice privind drogurile, avertizează că prin această lege ar putea fi pedepsiți oameni nevinovați. „Chiar și o simplă doză de Nurofen Forte, care conține codeină, poate duce la dosar penal”, a explicat acesta, subliniind că testarea se va baza pe prezența substanței în sânge, fără legătură cu efectele reale asupra capacității de a conduce.
Un amendament adăugat prevede că nu se vor aplica pedepse dacă substanțele au fost administrate pe bază de rețetă medicală. Totuși, specialiștii spun că acest paragraf este ineficient, pentru că în multe cazuri nu poate fi dovedit dacă un medicament a fost administrat corect sau abuziv. Se ridică astfel riscul ca persoane care au urmat tratamente legale să fie tratate ca infractori.
Criticile au venit și din partea opoziției. Simona Spătaru (USR) a afirmat că inițiatorii proiectului „nici măcar nu mai cred în el”, iar Nadia Cerva (SOS) a spus că textul „e prost scris” și va genera probleme în sistemul de justiție. Proiectul a fost susținut și de parlamentari AUR.
Proiectul a fost votat de Senat cu 85 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și 30 de abțineri. Dacă va trece și de Camera Deputaților în forma actuală, va intra în vigoare la un an de la publicarea în Monitorul Oficial. Până atunci, Ministerul Sănătății trebuie să elaboreze o listă clară cu substanțele considerate psihoactive, iar eliberarea medicamentelor care le conțin să fie reglementată strict, doar pe bază de rețetă.
Proiectul a primit deja avize negative de la Comisia pentru muncă, Comisia pentru drepturile omului și de la Consiliul Superior al Magistraturii. CSM a transmis că formularea actuală poate duce la abuzuri și interpretări periculoase, întrucât unele medicamente ar putea produce efecte nedorite fără ca șoferul să aibă intenția sau conștiința influenței asupra capacității de a conduce.
România riscă să devină singura țară din Uniunea Europeană care va pedepsi șoferii exclusiv pe baza prezenței în sânge a unei substanțe interzise, fără a se ține cont de efectul concret asupra comportamentului la volan.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:16 - Călin Georgescu, despre moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan: „Felicitări, a fost un prim pas spre reconciliere națională”
- 21:47 - George Simion, surprins de echipamentele militare fabricate în România: „Aici ar trebui să meargă banii, nu spre Rheinmetall”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














