Grindeanu, răspuns dur pentru Gheorghiu, după ce l-a acuzat de semnarea listării companiilor de stat: „Este o inversare a faptelor"

Sorin Grindeanu
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat vehement la postarea vicepremierului Oana Gheorghiu, care îl acuza că ar fi avizat vânzarea unor companii de stat precum TAROM, CEC Bank sau Poșta Română, susținând că aceasta a confundat deliberat o listă de propuneri respinse cu lista finală aprobată de Guvern.
„Doamna Gheorghiu confundă «propunere» cu «aprobare»", a scris Grindeanu, precizând că memorandumul în discuție conține trei liste distincte.
Lista citată public de Gheorghiu reprezintă propunerile brute primite de la diverse ministere și instituții, nu lista finală. Potrivit fostului ministru, lista propusă Guvernului spre aprobare conține doar trei companii, precum CNCIR, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime și Societatea Carpatica Feroviar România, TAROM, aeroporturile și băncile de stat nefiind incluse.
Grindeanu a subliniat că avizul său a vizat un document tehnic de analiză a cadrului legal, nu o decizie de vânzare, și că listarea la bursă a unor pachete minoritare nu echivalează cu privatizarea companiilor.
„A spune că am avizat listarea TAROM pe baza unui document care explică de ce TAROM nu este propusă pentru listare este, ca să fiu blând, un exercițiu de imaginație.”, a afirmat acesta.
De asemenea, fostul ministru a atras atenția că memorandumul a fost inițiat de Mihnea Claudiu Drumea, membru PNL și coleg de partid al lui Ilie Bolojan, și că obligația listării a cel puțin trei companii de stat derivă din Jalonul 443 al PNRR, negociat cu Comisia Europeană și condiționat de aderarea României la OCDE în 2026.
„Eu nu am inventat această țintă. Eu, ca ministru, am avizat un document tehnic care propune modul cel mai prudent de a o îndeplini — cu trei companii, nu cu douăzeci!”, a conchis Grindeanu.
Citește și:
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:16 - Călin Georgescu, despre moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan: „Felicitări, a fost un prim pas spre reconciliere națională”
- 21:47 - George Simion, surprins de echipamentele militare fabricate în România: „Aici ar trebui să meargă banii, nu spre Rheinmetall”-VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














