Ce spune fostul premier, Nicolae Ciucă, despre reorganizarea administrativ-teritorială a României

Ce spune fostul premier, Nicolae Ciucă, despre reorganizarea administrativ-teritorială a României
"Această reorganizare administrativ teritorială a României trebuie înfăptuită cu înţelepciune"
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat luni, la Summit-ul Autorităţilor Publice Locale din România, că această reorganizare administrativ teritorială a României trebuie înfăptuită cu înţelepciune, el precizând că sunt foarte mulţi care vorbesc despre comasarea comunelor, înfiinţare de regiuni, desfiinţare de judeţe fără să cunoască în mod real istoria şi evoluţia societăţii româneşti.
”Avem nevoie de un cadru legal care să permită pentru viitor integrarea unitară a tuturor informaţiilor privind teritoriul administrativ şi structura populaţiei în baze de date spaţiale. Avem recensământul agricol finalizat şi avem finalizat şi recensământul populaţiei. Rămân de construit instrumentele legislative care să ne permită cunoaşterea actualizată şi în detaliu a teritoriului administrativ al României. Iar aici intervine digitalizarea reală a României, care este şi unul din marile obiective PNRR”, a declarat Nicolae Ciucă.
El a precizat că, din acest motiv, o prioritate legislativă şi administrativă este ca în următorii ani să se finalizeze şi să se integreze în baze de date geospaţiale toate planurile urbanistice generale pentru comune, oraşe şi municipii şi toate planurile de amenajare a teritoriului pentru judeţe”.
”Dacă vom realiza acest lucru, vom putea extrage aproape 90% din datele necesare elaborării studiilor suport, care sunt necesare la depunerea de proiecte spre finanţare. De asemenea, vom putea extrage şi datele necesare pentru viitoarea reorganizare administrativ teritorială a României. (..) Această reorganizare administrativ teritorială trebuie înfăptuită cu înţelepciune. Sunt foarte mulţi care vorbesc despre comasarea comunelor, înfiinţare de regiuni, desfiinţare de judeţe fără să cunoască în mod real istoria şi evoluţia societăţii româneşti sau marile trenduri de dezvoltare urbană agregată”, a mai spus Ciucă.
Citește și:
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:16 - Călin Georgescu, despre moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan: „Felicitări, a fost un prim pas spre reconciliere națională”
- 21:47 - George Simion, surprins de echipamentele militare fabricate în România: „Aici ar trebui să meargă banii, nu spre Rheinmetall”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














