ANI a constatat nereguli în legătură cu primarul din Tulcea

ANI a constatat nereguli în legătură cu primarul din Tulcea
Nereguli au fost găsite și în cazul altor şase consilieri locali şi un viceprimar
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că primarul Municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, se află în conflict de interese în legătură o serie de acte administrative emise de edil, care au avut ca rezultat un avantaj patrimonial pentru sine.
"În perioada exercitării mandatului de primar al Municipiului Tulcea, a participat la luarea unor decizii şi a emis o serie de acte administrative care au avut ca rezultat un avantaj patrimonial pentru sine. Astfel, Ştefan Ilie a emis autorizaţii de construire şi certificate de urbanism pentru societatea comercială de la care, ulterior, a achiziţionat un imobil", se arată într-un comunicat al ANI transmis marţi.
Potrivit sursei citate, ANI a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a opt persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.
Astfel, Remus Eugen Gaţu, viceprimar al comunei Ungheni, judeţul Iaşi şi consilier local al comunei Ungheni, se află în conflict de interese administrativ deoarece, în perioada exercitării mandatului de consilier local, deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la adoptarea unei hotărâri, pe 16 mai 2022, privind aprobarea închirierii prin atribuire directă a unor terenuri aflate în proprietatea publică a comunei Ungheni.
În baza acesteia, pe 17 mai 2022, Gaţu a încheiat cu Primăria comunei Ungheni un contract de închiriere pentru suprafeţele de teren aflate în domeniul public al comunei, care a stat la baza depunerii la APIA Iaşi a cererii unice de plată şi de pe urma căruia a încasat subvenţii în sumă totală de 18.540,78 lei.
ANI a mai constatat conflict de interes administrativ sau incompatibilitate şi în cazul consilierului local în cadrul Consiliului Local al comunei Beica de Jos, judeţul Mureş, Cătălin-Zaharie Cioba, a consilierului local în cadrul Consiliului Local al comunei Remeta, judeţul Bihor, Ioan Marius Uşvat, a consilierului local în cadrul Consiliului Local al comuna Apateu, judeţul Arad, Petru Tulcan, a consilierului local în cadrul Consiliului Local al comunei Vadu Moţilor, judeţul Alba, Iosif Lup, a fostului consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Filipeni, judeţul Bacău, Mariana Radu şi al fostului consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Bârzava, judeţul Arad, Paul Ionel Vucu.
"Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris", se precizează în sursa citată. AGERPRES
Citește și:
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:16 - Călin Georgescu, despre moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan: „Felicitări, a fost un prim pas spre reconciliere națională”
- 21:47 - George Simion, surprins de echipamentele militare fabricate în România: „Aici ar trebui să meargă banii, nu spre Rheinmetall”-VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














