8 CANDIDATURI ÎNREGISTRATE DE BIROUL ELECTORAL CENTRAL

8 CANDIDATURI ÎNREGISTRATE DE BIROUL ELECTORAL CENTRAL
Pe 20 martie candidaturile rămân definitive
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale din luna mai a fost 15 martie, ora 24:00.
21 de candidaturi s-au aflat pe masa membrilor BEC pentru validare şi doar opt au fost înregistrate: Nicuşor Dan (independent), Crin Antonescu (Alianţa România Înainte), Victor Ponta (independent), Elena Lasconi (USR), George Simion (AUR), Lavinia Şandru (PUSL), Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român) şi John-Ion Banu-Muscel (independent).
De asemenea, BEC a respins opt candidaturi depuse de Diana Şoşoacă (SOS România) şi de independenţii Călin Georgescu, Petru Mîndru - de două ori, Maria Marcu - de trei ori, Ion Popa, Paul Ispas, Matei Vanea şi Constantin Vieriu.
Biroul Electoral Central mai trebuie să se pronunţe pe încă cinci candidaturi depuse sâmbătă: Anamaria Gavrilă (POT), Daniel Funeriu (independent), Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale), Remus Pricopie (independent) şi Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), scrie Agerpres.
Potrivit calendarului alegerilor, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturii, cel mai târziu la data de 17 martie, are loc înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale.
Cel mai târziu la data de 18 martie, candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii pot formula contestaţii la Curtea Constituţională a României (CCR) privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz.
Pe 19 martie CCR soluţionează contestaţiile, prin hotărâri definitive, ce se comunică de îndată Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 19 martie, candidaţii pot renunţa la candidatură.
Pe 20 martie candidaturile rămân definitive.
Citește și:
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:16 - Călin Georgescu, despre moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan: „Felicitări, a fost un prim pas spre reconciliere națională”
- 21:47 - George Simion, surprins de echipamentele militare fabricate în România: „Aici ar trebui să meargă banii, nu spre Rheinmetall”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














