CÂT PLĂTEȘTI DACĂ VEI CONSUMA ENERGIE ELECTRICĂ PE TIMP DE NOAPTE, DUPĂ LIBERALIZAREA DE LA 1 IULIE?

CÂT PLĂTEȘTI DACĂ VEI CONSUMA ENERGIE ELECTRICĂ PE TIMP DE NOAPTE, DUPĂ LIBERALIZAREA DE LA 1 IULIE?
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, susține aplicarea de tarife orare
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, susține aplicarea de tarife orare, astfel încât consumatorii să aibă posibilitatea de a consuma la ore când energie electrică este mai ieftină. Pe de altă parte, Burduja a recunoscut că operatorii s-au opus constant unui asemenea sistem, dar consideră că un proiect pilot ar putea fi implementat până la finele anului, în localitățile unde există numeroase contoare inteligente.
„Nu e totuna să consumi energie electrică la orele de prânz cu a consuma energie electrică seara. Asta e o realitate de care nu putem să scăpăm.
Şi atunci, în mod normal, mecanismele de piaţă, mecanismele de stimulare a consumatorilor ar trebui să fie în oglindă cu acest principiu. Deci, personal susţin această idee. Se poate implementa pe termen scurt, să vedem. Noi am avut discuţiile astea cu operatorii de distribuţie.
E adevărat că într-o perioadă în care există, încă până la 1 iulie, compensarea plafonarea, nu se putea trece la un asemenea sistem şi acesta a fost feedback-ul pe care operatorii l-au dat constant. Dar după această etapă, cred că trebuie să ne punem în serios problema.
O fac şi alte state de la vest de noi şi e normal să ne punem şi în această problemă”, a afirmat ministrul la o conferintă pe teme de energie, potrivit news.ro.
Citește și:
- 21:43 - Negocieri pe genunchi la Bruxelles: Guvernul încearcă să recupereze cele 4,9 miliarde de euro din PNRR
- 18:07 - Românii pierd 900 de lei din salariul mediu din cauza inflației. Noile date, cum s-a modificat valoarea banilor în ultimii doi ani
- 12:47 - UE interzice importurile de carne din Brazilia la doar câteva zile după intrarea în vigoare a acordului Mercosur
- 09:00 - Energia electrică, campioana scumpirilor în România, în timp ce restanțele la întreținere cresc alarmant. Avertismentul specialiștilor
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News













