Vinerea Mare. Paștele catolic. Ce trebuie să știe credincioșii

Vinerea Mare. Paștele catolic. Ce trebuie să știe credincioșii
Credincioşii catolici se află azi în Vinerea Mare de dinanantea Sfintelor Sărbători de Paşte
Credincioşii catolici se află azi în Vinerea Mare de dinanantea Sfintelor Sărbători de Paşte. Peste un milion de catolici români retrăiesc ziua în care Iisus Hristos a pătimit şi a fost răstignit pe cruce.
Conform tradiției catolice, în Vinerea Sfântă nu se celebrează Liturghia, iar altarul nu are nimic pe el, nici cruce, nici sfeșnice sau fețe de altar. Seara se marchează Patima Domnului, iar întreaga zi este de post și abstinență.
Sfânta Împărtăşanie se distribuie credincioşilor numai în cadrul celebrării Pătimiri Domnului.
Vinerea Neagră, cum este numită în popor, este o zi de înstristare pentru toţi creştinii romano-catolici, pentru că Mântuitorul a fost răstignit pe cruce.
Astăzi, cine poate ţine post negru până la asfinţitul soarelui sau măcar renunţă la anumite produse din meniu, iar treaba din gospodărie trebuie abandonată cel puțin până la asfințitul soarelui.
Vinerea Mare este ziua în care a fost jertfit Cristos pe cruce. Biserica, privind şi adorând crucea Domnului şi Mirelui ei, comemorează naşterea sa din coasta lui Cristos întins pe cruce şi mijloceşte pentru mântuirea întregii lumi.
După o tradiţie foarte veche Biserica nu celebrează Liturghia în ziua aceasta.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














