VIDEO Vama Buzăului a devenit, oficial, stațiune de interes turistic
Evenimentul prin care una dintre cele mai dezvoltate comune din județul Brașov, Vama Buzăului, a devenit, oficial, stațiune turistică de interes local, a avut loc vineri, în prezența ministrului Turismului, Bogdan Trif.
Acesta a dezvelit, împreună cu primarul localității, Tiberiu Chirilaș, dar și cu alți parlamentari, plăcuța de la intrarea în comună, care atestă noua titulatură a urbei aflate la limita cu județul Covasna. Vama Buzăului are o rezervație naturală cu 29 de zimbri, dar și o cascadă devenită faimoasă: Urlătoarea. Rezervația a atras, până acum, în 2018, peste 35.000 de turiști."
Este o oportunitate pentru comunitate, pentru că de acum se pot accesa mai uşor proiecte pe fonduri europene şi proiecte cu fonduri guvernamentale. Este meritul primarului şi al comunităţii, întrucât a ştiut să se bată pentru acest proiect. Comuna arată extraordinar, este bine pusă la punct şi aveţi nişte peisaje care chiar merită să fie puse în valoare
”, a afirmat ministrul Bogdan Trif, citat de Mediafax."
Acest lucru este o atestare a ceea ce am realizat în localitatea noastră, a ceea ce avem, dar ne şi obligă de acum încolo şi în niciun caz nu vrem să-i aducem vreo atingere. Turiştii tocmai asta apreciază, că nu este o aglomeraţie foarte mare, nu este zgomot, încercăm inclusiv sporturile cu motor să le descurajăm, astfel încât cel care vine aici chiar să se liniştească, să-şi încarce bateriile, cum se spune
”, a spus, pentru Mediafax, primarul din Vama Buzăului, Tiberiu Chirilaş.În prezent, în România există 72 de staţiuni turistice de interes local.[embed]https://youtu.be/9rPENs0w66o[/embed]
Foto şi video: bvtv.ro
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














