VIDEO Percheziții la persoane acuzate de tâlhărie calificată

VIDEO Percheziții la persoane acuzate de tâlhărie calificată
Nouă percheziții domiciliare au loc, astăzi, în județul Brașov.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov - Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează pe raza județului Brașov, astăzi, activități procedurale de punere în aplicare a nouă mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”tâlhărie” și ”tâlhărie calificată”.
Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 25 iunie 2020, în jurul orei 23,40, persoane necunoscute, având fața acoperită, ar fi pătruns în locuința unei femei, ar fi agresat-o fizic pe aceasta, iar ulterior ar fi sustras o sumă de bani, precum și obiecte de valoare.
Perchezițiile au loc la locuințele mai multor persoane bănuite că au legătură cu obiectul de cercetare, la finalul acestora urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov în vederea audierii, mai multe persoane.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Brașov, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, alături de un câine de urmă din cadrul Centrului Chinologic Sibiu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














