FOTO Accident grav, între Dridif și Voila! 5 israelieni implicaţi

IMG-20190729-WA0004
În jurul orei 15:50 Dispeceratul ISU Brașov a fost informat cu privire la producerea unui accident rutier intre două autoturisme, între localitățile Dridif și Voila.
În urma impactului a rezultat o victima conștientă, încarcerată. ISU BRAȘOV intervine cu două echipaje de prim ajutor, o autospecială cu apă, spumă și un echipaj de descarcerare.Bilanțul persoanelor implicate în accidentul rutier: 5 cetățeni Israelieni, într-un autoturism: - o persoana de sex feminin, încarcerată, conștientă, scaun dreapta, s-a procedat la descarcerare acesteia - se afla într-o stare destul de grava, membrul superior drept și membrul superior stâng au fost prinse si prezintă multiple fracturi - o persoana de sex masculin, fara probleme medicale - 3 copii, unul dintre ei are o ușoară lovitura la nivelul capului - un cetățean român, în celalalt autoturism - fără probleme medicale"Pe DN1, între localitățile Dridif și Voila, a avut loc un accident rutier. În fapt, un bărbat, în vârstă de 37 ani, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un cap de pod și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar. În urma impactului a rezultat o victimă, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "vătămare corporală din culpă". - agent de poliție Nadia Olaru.




La eveniment a fost alocat și un echipajul de terapie intensiva pentru preluarea persoanei de sex feminin. Un copil de 5 ani este transportat la Spitalul Municipal Făgăraș și o persoana de sex feminin in momentul de fata este transportata către UPU Brașov.FOTO: ISU BRASOV
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














