Sudul județului Brașov, sub COD PORTOCALIU de vreme severă!

cod
Informarea meteorologică de vreme severă emisă în această dimineață s-a transformat în cod galben. Acesta a intrat în vigoare la ora 12.00 și va expira diseară, la ora 21.00.
În intervalul menționat, în jumătatea de sud-est a Transilvaniei, nordul și vestul Moldovei, nordul Munteniei și în nord-estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25...35 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.
În sudul județului avem parte chiar de cod portocaliu de vreme severă. Această avertizare va intra în vigoare mâine, la 2 dimineața, și va expira tot vineri, la ora 23.00. În județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, precum și în zona de munte a județelor Vrancea, Prahova, Brașov, Covasna și Dâmbovița, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 50...70 l/mp.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














