STUDIU - Efectele Covid pe termen lung

STUDIU - Efectele Covid pe termen lung
Noi efecte Covid pe termen lung au fost descoperite de specialiști
Noi efecte Covid pe termen lung au fost descoperite de specialiști. Potrivit datelor unui studiu recent, persoanele care au avut o formă a bolii ce nu a necesitat spitalizarea pot dezvolta, la un an după infectare, insuficienţă cardiacă şi cheaguri de sânge, potrivit Bloomberg.
Studiul va fi publicat în revista Nature.
Ziyad Al-Aly, directorul Centrului de epidemiologie Veteran Affairs Health Care System din Missouri, cel care a condus studiul, a transmis că ”efectele secundare ale Covid-19 sunt substanțiale”.
Potrivit studiului, riscul unui atac de cord, al unui accident vascular cerebral sau al altor evenimente cardiovasculare majore cresc în primele 12 luni odată cu severitatea bolii iniţiale. Acesta a tras un semnal de alarmă legat de posibilele complicații cardiace letale, în condițiile în care bolile de inimă şi AVC-ul sunt principalele cauze de deces la nivel mondial.
Oamenii de știință amintesc că și actualul context în care trăim - izolarea socială, problemele financiare, schimbarea obiceiurilor de consum și activitatea fizică limitată - pune presiune pe inimă.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














