Șoferi depistați băuți la volan
Șoferi depistați băuți la volan
Dosare penale după ce s-au urcat băuți la volan
Sâmbătă, 11 septembrie, polițiștii au depistat doi bărbați care se aflau la volan în localități din județul Brăila după ce au consumat băuturi alcoolice. Cei doi s-au ales cu dosare penale.
În dimineaţa zilei de 11 septembrie a.c., în jurul orei 07:40, polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din satul Ţăcău, în timp ce conducea un vehicul pe DJ 212A, pe raza localităţii Frecăţei.
La ora 20:55, polițiști din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Salcia Tudor, în timp ce conducea un vehicul pe pe raza localităţii de domiciliu.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând faptul că aveau în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,41 mg/l, respectiv 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceştia fiind conduşi la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cele două cauze au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














