Semnal de alarmă în UE: Kaja Kallas cere consolidarea rolului european în NATO după decizia SUA

Kaja Kallas
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat că reducerea prezenței militare americane în Europa este un semnal clar că statele europene trebuie să își consolideze rolul în cadrul NATO.
Declarația a fost făcută la sosirea sa la summitul Comunității Politice Europene, desfășurat în Armenia, unde oficialul a subliniat că momentul anunțului făcut de SUA este surprinzător, chiar dacă discuțiile privind o eventuală retragere nu sunt noi.
"S-a vorbit despre retragerea trupelor americane din Europa de mult timp, dar momentul în care a fost făcut acest anunţ este surprinzător. Cred că arată că trebuie cu adevărat să consolidăm pilonul european al NATO şi să facem mai mult", a spus Kallas.
Ea a adăugat că prezența militară americană pe continent nu servește doar interesele europene, ci și pe cele ale Statelor Unite. Decizia vine după ce Pentagon a anunțat retragerea a aproximativ 5.000 de militari din Germania, într-un interval estimat între șase și 12 luni.
Anunțul a fost făcut la scurt timp după ce cancelarul german Friedrich Merz a criticat lipsa unei strategii clare a SUA în relația cu Iranul, afirmând că Washingtonul ar fi fost „umilit” în negocierile cu regimul de la Teheran.
Întrebată dacă această decizie ar putea reprezenta o reacție a președintelui american Donald Trump la adresa lui Merz, Kallas a evitat speculațiile.
"Nu mă pot uita în capul lui Trump", a declarat ea, adăugând că explicațiile privind această decizie trebuie oferite de liderul de la Casa Albă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














