În această seară, la Sala Patria din Braşov, Cristian Mandeal continuă seria concertelor Brahms la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Brașov, unde a acceptat recent poziția de dirijor invitat principal. Noul episod al acestei integrale va cuprinde Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră cu Viniciu Moroianu ca solist şi Simfonia a III-a de Brahms. În cursul anului 2019 vor mai avea loc alte trei concerte integral Johannes Brahms pe scena aceleiași Filarmonici de Stat din Brașov.
„
Excepționala concentrație de idei, bogăția în concizie, fluența în densitate, claritatea gândului, mesajul direct, varietatea subtilă și neostentativă a detaliului conferă Simfoniilor brahmsiene o calitate specifică genului cameral, privit ca o chintesență a expresiei muzicale pure. Ultima perioadă de creație a lui Brahms, începând cu mijlocul decadei anilor 1870, se remarcă prin înclinația tot mai pronunțată a compozitorului spre unitate organică. Un exemplu grăitor în acest sens este Simfonia a III-a, apărută în 1883, cea mai scurtă și mai sintetică din grupul celor patru. Pe de altă parte, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră este cu siguranță una dintre cele mai impunătoare dintre toate lucrările brahmsiene, „simfonic” prin arhitectura sa extinsă la patru părți, pretențios datorită bravurii încordate, intrinsecă texturii părții solistice
”, afirmă Cristian Mandeal.

Publicul braşovean are o ocazie unică să ia contact cu muzica lui Brahms într-o serie de concerte gândită special în acest scop, alegerea lui Johannes Brahms pentru această integrală fiind extrem de ofertantă, muzica marelui romantic german generând de-a lungul oricărei cariere interpretative invitaţii la relectură. Biletele se găsesc la Sala Patria, din B-dul 15 Noiembrie, nr. 50 A, iar costul unui bilet este de 40 Ron.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News















