Săptămâna Comediei îi aduce la Brașov pe Marcel Iureș și Mihai Bendeac

Săptămâna Comediei îi aduce la Brașov pe Marcel Iureș și Mihai Bendeac
Festivalul va avea loc în perioada 2-8 august
Ediția a VIII-a a Festivalului Național de Teatru „Săptămâna Comediei” va avea loc în perioada 2-8 august la Teatrul Sică Alexandrescu (Teatru) și Bastionul Artiștilor (Film).
Festivalul aduce la Brașov spectacole în premieră puse în scenă de trupe de teatru de renume, dar și îndrăgiți actori români. Începând din acest an, evenimentul va avea o secțiune de teatru și una de film.
Unele dintre cele mai renumite trupe de teatru din România ajung la „Săptămâna Comediei” cu spectacole în premieră la Brașov: Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Grivița 53, Teatrul Act și Teatrul Excelsior.
Printre artiștii care vor delecta iubitorii de teatru sunt: Marcel Iureș, Teodora Mareş, Mihai Bendeac, Tudor Istodor, Vlad Logigan sau Victoria Cociaş. Musicalul eveniment Familia Addams, în regia artistică a lui Răzvan Mazilu, va închide festivalul din acest an.
Biletele (în număr limitat) au fost puse în vânzare pe www.biletebrasov.ro, cu prețuri cuprinse între 35 și 85 de lei.
Detalii pe https://saptamanacomediei.ro/
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:45 - Reportaj exploziv: cum a fost jefuită armata României?
- 20:35 - Litoralul, nepregătit înainte de sezonul estival. Investiții blocate de lipsa autorităților
- 20:20 - Expoziția care aduce în România cele mai noi tehnologii: drone, blindate și armament de ultimă generație
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














