Până la Crăciun am putea avea certificatul verde ADOPTAT. Ce spun experții despre PROTECȚIA vaccinurilor împotriva noii variante COVID

Până la Crăciun am putea avea certificatul verde ADOPTAT. Ce spun experții despre PROTECȚIA vaccinurilor împotriva noii variante COVID
Până la Crăciun vom avea certificatul COVID adoptat. Totul în contextul în care parlamentarii vor introducerea certificatul verde și pentru cei care au anticorpi, adică au trecut prin boală, dar au fost asimptomatici, potrivit unor surse politice.

Pe de altă parte însă, o poziție diferită are ministrul Sănătății. Alexandru Rafila spune că e reținut în privința introducerii obligativității certificatului COVID. Urgentarea adoptarii certificatului verde vine în contextul în care noua tulpină de sars-cov-2 este confirmată în tot mai multe țări.
Specialiștii fac verificări, iar experții din Israel au publicat primele concluzii despre eficiența vaccinurilor și spun că serurile protejeaza foarte bine de noua tulpina.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News