O secţie a Muzeului Naţional Bran, ÎNCHISĂ!

received_3105077509559285
O zi tristă pentru Muzeul Național Bran, respectiv pentru una dintre secțiile acestui muzeu – “Secția Etnografică în Aer Liber” (sau Muzeul Satului Brănean cum mai este cunoscut), care după un lung șir de procese a ajuns în pragul de a-și închide porțile, din cauza unei sentințe judecătorești.
Prin urmare la muzeu a fost prezent executorul judecătoresc, pentru a pune în aplicare executarea silită, solicitată de către actualii proprietari (cei care au primit 2/3 din suprafața acestui teren) - Szalinski Janusz (cetățean polonez) și Reit Sanda -ginerele și fiica fostului primar din Bran, Reit Dumitru, care se pare că a primit de la urmașii fostului proprietar (care stau în străinătate), dreptul de reprezentare, el fiind și cel care a vândut fiicei și ginerelui acest teren. Aceștia au fost însoțiți la rândul lor de către avocatul Dan Iosif, care îi reprezintă.Menționăm că Muzeul Național Bran a fost reprezentat atât de conducere, de salariați cât și de avocații care îl apără în acest caz.Proprietarii au cerut evacuarea imediată și necondiționată a muzeului din spațiul respectiv, dar în urma motivației aduse de conducerea muzeului, executorul și noii proprietari au decis amânarea până în data de 26.06.2020, când muzeul ar trebui să predea atât monumentele de arhitectură populară, cât și obiectele de patrimoniu existente în spațiul acestora.Suntem într-o situație disperată, că aceste 18 monumente de arhitectură populară, clasate în categoria A, cu caracter de unicat, se vor pierde, ajungându-se astfel la ștergerea din istorie a cărții de identitate a acestei comunități.Ținând cont de cele mai sus menționate, doar Ministerul Culturii ne mai poate ajuta să depășim cu bine acest impas și Bunul Dumnezeu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:23 - Percheziții la Cimitirul Bellu într-un dosar de fraude funerare. Patru persoane, reținute pentru înșelăciune și fals
- 17:19 - Insula din Grecia care a devenit paradisul turiștilor: umbrele gratuite pe plajă și acces liber pentru toată lumea
- 17:16 - S-a terminat războiul pentru Babele și Sfinxul. După 25 de ani de procese, instanța a decis cărui județ aparțin monumentele din Bucegi
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














