Nereguli depistate de ITM Brașov la agențiile care plasează forță de muncă în străinătate! O societate a fost amendată cu 10.000 de lei

Nereguli depistate de ITM Brașov la agențiile care plasează forță de muncă în străinătate! O societate a fost amendată cu 10.000 de lei
Au fost verificați 17 agenți de plasare forță de muncă în străinătate
Având în vedere atribuțiile specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege, precum și obiectivele urmărite prin Programul Cadru de Acțiuni pentru acest an, în perioada 24 - 28.10.2022, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov a desfășurat acțiuni de control în cadrul Campaniei Naționale pentru:
- verificarea respectării prevederilor Legii nr. 156/2000 cu privire la condițiile de funcționare și procedura de înregistrare a persoanelor juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare forță de muncă în străinătate.
- verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă de către agenții de muncă temporară și de către utizatorii salariaților temporari.
Motivarea Campaniei vizează pe de-o parte, migrația forței de muncă, fenomen prezent în societatea românească, cetățenii români apelând la societățile de intermediere, sau la persoane fizice pentru ocuparea unui loc de muncă în străinătate. Nerespectarea prevederilor legale pentru medierea și plasarea cetățenilor români în străinătate poate fi un punct de plecare în constituirea traficului de persoane în scop de muncă, urmate de consecințe sociale și economice negative.
Pe de altă parte, Campania vizează activitatea de “leasing de personal” desfășurată de agenții de muncă temporară, prin punerea la dispoziție utilizatorilor români sau străini, a lucrătorilor în baza contractelor de muncă temporare, activitate ce reprezintă un segment important pe piața muncii din România, multe firme apelând la acest serviciu.
Pe parcursul Campaniei, la nivelul județului Brașov, inspectorii de muncă au verificat :
- 17 agenți de plasare forță de muncă în străinătate, iar pentru neregulile depistate s- a aplicat un avertisment scris și s-au dispus 4 măsuri în vederea remedierii deficiențelor constate ( neincluderea în contractele de muncă și în contractele de mediere a elementelor obligatorii prevăzute de legea specială, netransmiterea către ITM a notificărilor cu cel puțin 5 zile lucrătoatre anterioare plecării din țară a persoanelor plasate, netransmiterea lunarară către ITM a situației persoanelor mediate și angajate în străinătate)
- 11 agenții de muncă temporară, iar pentru nereguile constatate o societate a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei deoarece desfășura activitate fără a deține autorizația prevăzută de lege.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:03 - Miron Mitrea, despre varianta Delia Velculescu premier: „Partidele ar putea accepta”
- 11:05 - Eurovision 2026 | Piesa câștigătoare a fost produsă de un român
- 10:33 - Cod PORTOCALIU de ploi torențiale după temperaturile de vară. Cum va fi vremea azi?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














