Două creșe noi în municipiul Brașov, până la finalul anului 2020.
Cele peste 800 de locuri din cele opt unități deja existente în oraș sunt insuficiente, iar timpul de așteptare pentru înscrierea unui copil la creșă este de, atenție, un an. Primăria va amenaja două astfel de unități în cartierele Astra și Tractorul. În total, acestea vor avea 140 de locuri disponibile.Creșa de pe strada Apollo va avea 80 de locuri și se va construi pe o suprafață de 3600 de metri pătrați. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor are o valoare de aproape 9 milioane de lei. Municipalitatea vrea să deconteze investiția cu bani de la Uniunea Europeană. Brașovenii speră ca lipsa locurilor din creșele orașului să fie rezolvată cât mai repede.Cea de-a doua creșă va fi construită în cartierul Tractorul, pe strada Turnului. Aceasta va avea 60 de locuri și va fi amenajată pe un teren de peste 3.000 de metri pătrați donat Primăriei de un dezvoltator imobiliar.
"Am un băiețel de câteva luni și am vrut să-l înscriu la creșă, doar că nu am avut loc. M-am trecut pe o listă de așteptare și sper să am mai mult succes din septembrie anul viitor. Până atunci nu am ce face. O să mai stau acasă câteva luni, dar o să mă ajute și părinții. E foarte important să meargă la creșă pentru că vreau să se învețe în colectiv, să socializeze, să stea printre alți copii de vârsta lui, ca apoi să-i fie mai ușor la grădiniță
",
ne-a declarat Nicoleta, o mămică din Brașov.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














