Iohannis a promulgat legea care prevede suplimentarea numărului maxim de posturi pentru aparatul central al Autorităţii Vamale Române

Iohannis a promulgat legea care prevede suplimentarea numărului maxim de posturi pentru aparatul central al Autorităţii Vamale Române
Proiectul a fost adoptat pe 12 decembrie de plenul Camerei Deputaţilor
Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede suplimentarea cu 324 a numărului maxim de posturi pentru aparatul central al Autorităţii Vamale Române, în contextul războiului din Ucraina, anunță Administrația Prezidențială.
Astfel, potrivit sursei citate, Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2022 privind unele măsuri pentru creşterea capacităţii de control la frontieră a Autorităţii Vamale Române, care prevede suplimentarea numărului maxim de posturi pentru aparatul central al Autorităţii Vamale Române cu 324 până la încetarea crizei actuale existente la graniţa României, generată de conflictul militar care se desfăşoară pe teritoriul Ucrainei, dar nu mai mult de 3 ani.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2022, care prevede suplimentarea numărului maxim de posturi pentru aparatul central al Autorităţii Vamale Române cu 324 până la încetarea crizei actuale existente la graniţa României, generată de conflictul militar care se desfăşoară pe teritoriul Ucrainei, dar nu mai mult de 3 ani.
Proiectul a fost adoptat pe 12 decembrie de plenul Camerei Deputaţilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














