Advertising
Fructe și legume mai ieftine, de astăzi, în piețele din Brașov
1 oct. 2019, 16:47

targ
Brașovenii își vor putea cumpăra din nou, la prețuri mai mici, legumele pentru conservele de toamnă. De astăzi și până duminică (1-6 octombrie), în piețele din municipiu va fi organizat Târgul de Toamnă, la care vor fi prezenți cu marfă de sezon câteva sute de producători. Ca în fiecare an, piețe vor fi decorate tematic, pentru a aduce atmosfera zilei recoltei.
Mai ales în piețele Astra și Dacia, dar și în Tractorul, Piața Star sau Bartolomeu vor fi prezenți producători pe care Direcția Administrare Piețe i-a contactat din timp, pentru a-i invita la târg și pentru a se asigura că vor avea un stoc suficient de marfă.
„Vor veni producători cu struguri din Vrancea, Buzău și Valea Călugărească, cei din Stupini, cu rădăcinoase și verdețuri, cei din Târgoviște cu gogoșari, ardei, roșii, conopidă, gogonele. Pentru producătorii mai importanți, mai ales cei din asociațiile din Târgoviște și Stupini, cu care avem protocol de colaborare de mai mult timp, am pus la dispoziție în mod gratuit locuri în piețele Astra și Dacia, pentru expoziții cu vânzare. Am dorit să existe multă marfă, pentru că o cantitate mare de marfă se reflectă într-un preț mai scăzut, iar expozanții și producătorii cu potențial au interesul să își vândă marfa, nu să țină prețuri mari“, a explicat Cristian Vasile, directorul Direcție de Administrare Piețe Brașov.
Gradul de ocupare al piețelor este estimat la 99%-100% în Astra și Dacia, între 75 și 85% în Tractorul și în jur de 60% la Star și în Bartolomeu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














