Fost agent de poliție cercetat pentru luare de mită

Fost agent de poliție cercetat pentru luare de mită
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore
Ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, un agent de poliție rutieră la data comiterii faptelor, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
La data de 25 martie a.c., procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, după ce, în urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că polițistul primise mită, de mai multe ori, de la conducători auto, constând în sume de bani, pentru a nu dispune măsuri de sancționare contravențională privind încălcarea legislației circulației pe drumurile publice.
În contextul cercetărilor efectuate, polițistul a recunoscut comiterea faptelor și a solicitat trecerea în rezervă cu drept la pensie.
Ulterior, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, cercetările fiind efectuate în continuare pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DGA Brașov
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:23 - Percheziții la Cimitirul Bellu într-un dosar de fraude funerare. Patru persoane, reținute pentru înșelăciune și fals
- 17:19 - Insula din Grecia care a devenit paradisul turiștilor: umbrele gratuite pe plajă și acces liber pentru toată lumea
- 17:16 - S-a terminat războiul pentru Babele și Sfinxul. După 25 de ani de procese, instanța a decis cărui județ aparțin monumentele din Bucegi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














