Doi miniștri, întâlnire de weekend, la Brașov

ministru
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, și Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, întâlnire cu reprezentanții autorităților locale din Brașov și reprezentanții mediului de afaceri din turism.
"
Brașovul este una dintre cele mai de notorietate zone turistice din România și, cu părere de rău, observ că interesul autorităților locale de aici este redus pentru atragerea de fonduri de la Ministerul Turismului. Insist și nu e prima dată când spun că fără proiectele autorităților l
ocale sau a consiliilor județene stațiunile turistice nu pot primi finanțare de la Ministerul Turismului. Bani pentru investiții sunt, procedura a fost foarte mult simplificată, la Ministerul Turismului este o echipă pregătită pentru analiza acestor proiecte.
Tot ceea ce ne mai trebuie este interes și bunăvoința reprezentanților autorităților locale. Plec de la această întâlnire cu optimism că în curând la minister vor veni și proiecte de la Brașov mai ales că au exemplul altor județe unde, anul acesta, au fost implementate proiecte turistice similare cu cele ce ar putea fi dezvoltate în acestă zonă
", a precizat ministrul Turismului, Bogdan Trif. La întâlnire au participat, alături de cei doi miniștri, și senatorul Marius Dunca, prefectul Brașovului, primarul municipiului Brașov și președintele Consiliului Județean.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














