Cine era, de fapt, francezul dispărut în Bucegi. Salvamont confirmă cel mai negru scenariu: a fost găsit mort

Cine era, de fapt, francezul dispărut în Bucegi. Salvamont confirmă cel mai negru scenariu: a fost găsit mort
Francezul dispărut în Bucegi era angajatul unei importante instituții din România
Francezul dispărut în Bucegi era angajatul unei importante instituții din România. Din păcate bărbatul a fost găsit decedat de Salvamont Prahova.
UPDATE: Francezul dispărut sâmbătă în Munții Bucegi a fost găsit, marți, 31 octombrie, în jurul orelor 13.00 în partea inferioară a Văii Caraimanului, fiind declarat decedat."Are răni în zona capului produse cel mai probabil prin cădere", a anunțat Salvamont Prahova.
Iată anunțul Ambasadei făcut înainte ca bărbatul să fie găsit decedat
„Precizăm că este o persoană în condiţie fizică bună, familiarizat cu regulile specifice ale urcatului pe munte, care a parcurs şi alte trasee montane din România”, mai spun reprezentanţii Ambasadei Franţei la Bucureşti.
Salvamontiştii din Buşteni au făcut apel la populaţie, luni seară, pentru găsirea unui turist francez. Acesta a plecat sâmbătă din Bucureşti cu intenţia de a face un traseu în Munţii Bucegi, dar nu mai ştie nimeni nimic despre el.
„Un turist francez de 58 de ani este căutat de salvamontisti în Munţii Bucegi. Constituţie atletică, 1.85 înălţime, 80 kg”, potrivit unei postări de luni seara, pe pagina de Facebook a Salvamont Buşteni, postare însoţită de o fotografie cu turistul francez
Salvamontiştii precizează că bărbatul a plecat, sâmbătă dimineaţă, din Bucureşti şi a ajuns în Buşteni cu intenţia de parcurge două posibile trasee.
Prima variantă era: Buşteni, Cabana Gura Diham, Caba Malaieşti , Vf. Omu, retur Babele, Sinaia.
Varianta a doua: Buşteni, Jepii Mici, Cabana Caraiman, Cabana Piatra Arsă, retur Sinaia gară.
„Orice informaţie utilă şi veridică este binevenită”, au mai transmis salvamontiştii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














