Trei bărbați cu vârste de 23 ani, 27 ani și 28 ani, din municipiul Brașov, au fost arestați preventiv după ce l-ar fi dus cu forţa pe un tânăr într-o zonă periferică a oraşului, l-au bătut şi i-au luat telefonul mobil.
Cei trei suspecți sunt cercetați de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Brașov, într-un dosar penal, pentru „lipsire de libertate în mod ilegal”, „lovirea sau alte violențe” și „șantaj”.„
În fapt, la data de 25 august a.c., în jurul orei 00.30, un tânăr în vârstă de 24 ani, din municipiul Brașov, ar fi fost transportat de către trei persoane necunoscute într-o zonă periferică a municipiului Brașov, unde ar fi fost agresat fizic și deposedat de telefonul mobil. Ulterior, partea vătămată ar fi fost condusă la locuința unei rude de-a sa, iar telefonul i-ar fi fost restituit, solicitându-i-se în schimbul acestuia o sumă de bani
”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Ivan.În urma investigațiilor efectuate, polițiștii i-au identificat pe suspecți, aceștia fiind trei tineri cu vârste de 23 ani, 27 ani și 28 ani, din municipiul Brașov. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IJP Brașov, iar ulterior instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Cercetările continuă, în vederea probării întregii activități infracționale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News















