A început Festivalul de Film și Istorii Râșnov

A început Festivalul de Film și Istorii Râșnov
Vor fi 12 documentare internaţionale şi două proiecţii speciale din 11 ţări
Cea de-a 14-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov a început ieri și se va încheia pe 15 septembrie. Festivalul se desfășoară în mai multe localități din județ. Mai exact, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov 2022 se va desfășura la: Râşnov, Braşov, Codlea, Feldioara, Crizbav, Felmer, Vulcan şi Hărman.
Tema principală a acestei ediţii este concentrată în jurul ideii de „Graniţe – Borders”. Acest concept îşi propune să răspundă la întrebări şi provocări multiple ce ţin de libertăţile individuale şi creative. Ca în fiecare an, festivalul reuneşte o selecţie de filme ce au legătură cu tema principală. În plus, organizatorii au pregătit numeroase activităţi. Vor fi dezbateri şi workshop-uri, concerte, expoziţii de artă, piese de teatru, lansări de carte şi altele.
Pentru proiecţii au fost alese spaţii care depăşesc limitele convenţionalului. Astfel, ediţia din acest an urmează să se desfăşoare în locaţii multiple din zona Râşnov, iar proiecţiile vor avea loc în: Cetatea Râşnov, La Lift spre Cetate, Piaţa Unirii (Râşnov), Cetatea Feldioara, Promenada Codlea, Parcul Cetate din Hărman şi Bastionul Ţesătorilor din Braşov.
Ediţia a XIV-a a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov aduce în faţa publicului din România 12 documentare internaţionale şi două proiecţii speciale din 11 ţări.
Astfel, anul acesta vom avea filme şi proiecţii din Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Franţa, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, România, Spania şi Suedia. În căutarea inginerului Dragomirescu, Ultimul rege din spatele cortinei de fier, 11 Septembre, Paper City și Delta Bucureştiului sunt doar câteva dintre proiecțiile de la festival.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:11 - Hantavirus la un tânăr de 25 de ani, din Arad: cum explică autoritățile locale situația
- 10:18 - Peste jumătate dintre români spun că sunt necesare alegerile anticipate. 32% dintre cetățeni ar vota AUR - SONDAJ
- 08:03 - Miron Mitrea, despre varianta Delia Velculescu premier: „Partidele ar putea accepta”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














